***10% din vânzări sunt redirecționate către mame cu situații financiare dificile

Există o chemare. Străbună. E sângele de dac ce ne cheamă la însuflețire. De ești viu, o auzi… E ca un val, născut din stânca sfântă a Bucegilor drepți. Și nu trece ca valul, ci-i falnică ca bradul. Când îi răspunzi în tine, cu tine ți-e dat să te petreci. Apoi îi musai să joci, pe un cântec ce-și are ritmul în dragostea dintre cer și pământ. Și joci, cu o mâna strânsă-n pumn și așezată pe inimă, iar cealaltă pe inima lupului care dansează cu tine.
Din munți eu vă aduc daruri.

Citesc o carte, scrisă de un profesor, unul zânatic, iar atunci când nu cred…mă întreabă: “Ce ar fi dacă?” Profesorul… Mă cunoaște, dar când povestește nu mă vede. Nu știe că mă știe. Speră mereu că nu sunt “vreo băbuță de 80 de ani”. Vrea să stau în povestea lui, să urmăresc un picur de rouă.. Ce ar fi dacă?
Să cred?
În zâne?
N-aș crede, prea freudiană.

-Freud… un porc! Mare geniu!
Mai pitagoreică așa, cauți o ecuație. Tu știi că-i doar o artă? O treaptă. La Pitagora sufletul urcă. Ce ar fi dacă?

Frumoase cursuri, domnule profesor…
Îmi lipsesc. Azi le-aș întrerupe năbădioasă, ca atunci, acum v-aș zice că puterea de a colinda veacuri, într-un picur de rouă, s-a zămislit sub brazi, sau pe lângă ei… unde am găsit o zână. În munți. Cu casa împrejmuită de pădure.. Culege păpădie, și usucă orice floare îi trimite stânca, e un soi de legătură…

-Magică..

Eee, nu știu! Cred?

-Ce ar fi dacă?

Zâna.. nu-i o făptură firavă, cu ochii limpezi, și pielea curată. Nici păr bălai nu are. E om ca orișicare.

- Îi o dacă, dacă de la munte, coaptă în apusuri portocalii, vânjoasă să privească soarele drept la răsărit, care din prima iarnă a învățat gustul zăpezii. Dacă, din aia ce-și ține iedera ascunsă în perinile alea de sărbatori, pentru că nu se lasă la îndemnâna pruncilor… da-i bună de dat dușmanilor. Dacă.. sânge get, ce-i încălzește și tălpile prietene cu țărână, și mâinile înverzite de coada calului. Dacă, ce îndrăgește fulgerele și tunetele pentru că în ele îi aude în inimă hohotele..

Ce ar fi dacă?
Ai crede în zâne?
Zânele împart în bine. Iau uneori lucrul strâmb și-l îndreaptă. Zânele moșesc viul.. Știu o zână, se bucură de ploaie, și râde în soarele ăla prea … cald, ălă ce prea.. arde. Zâna unește în legături verzi florile munților și apoi le îmbracă în dantelă. Sunt daruri ale pădurii, iubire din lumină, lumină din iubire.
Ai frământat vreodată vreun ceai? Zâna mea împletește leacurile în gusturi dulci, dar de un dulce vânjos. Șase buchete cu sunătoare, unul de lavandă, și cinci mâini de tei cu palmele împreunate puse în balanță.. Se amestecă bine, se leagă blândețea, cu dulceața și dârzenia.
Pelinul zânei te face să te gândești la propria amărăciune. Unește simțurile. Revigorează. Doua, trei picături, mai pe la prânz, cu un pahar cu apă.
Caietul de rețete e-nfrunzit.
Ce ar fi dacă?
Ai știi cum vorbește lacul, dacă ai prinde clipirea ochilor neclipiți din piatră, dacă te-ai ruga cu stânca? Ca o zână.
Cum se simte? În gâtul zgâriat, linguriță de frunze uscate, din alea potrivite, ținute sub capac cu apă clocotită câteva minute. Îți îmbăiază rana și domolește durerea, nu-i așa?
Cum miroase trandafirul de lângă râu după ce s-a iubit cu pinul ascuns la poalele crestelor? Aprinde lumânarea, mângâie-ți pielea și o să te îmbraci în miros de zână.
Ce ar fi dacă ți-ai lăsa inima să bată în ritmul divinului? Tu știi că tot ce-i sfânt nu poate cuprinde decât sfințenia, că Dumnezeu nu știe să vorbească decât pe limba sa, și cuvintele nu-i pot fi auzite decât de un alt Dumnezeu.
Ce ar fi dacă?
Ai crede?
În divinul din tine, în leacurile pădurii, străbune ca muntele. În vrerea ce te poartă sub brazi ca să respiri cu cerul, în povața poveștilor croite cu un buchet de coada șoricelului, în ielele ce-ți prevestesc ursitul cu un braț de sânziene.
Ai fi o zână! Ești! Ce ar fi dacă?
Fii în bine
#Zâna

× inchide